Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Atenție! Rujeola este extrem de periculoasă, mai ales în cazul femeilor însărcinate

Toate femeile trebuie să cunoască asta! Rujeola contractată în timpul sarcinii poate fi fatală pentru făt.
Sputnik
Atenție! Rujeola este extrem de periculoasă, mai ales în cazul femeilor însărcinate

Rujeola, sau pojarul, cum i se mai spune în popor, este o boală extrem de periculoasă, mai ales în cazul femeilor însărcinate, avertizează medicii. Potrivit lor, contactată în timpul sarcinii, pe fondul lipsei de imunitate, rujeola poate duce la avort, nasterea prematură sau a unui bebelus cu defecte congenitale.

„În cazul în care femeile însărcinate contactează rujeola, aceasta poate duce la un avort spontan sau naștere prematură. La fe

l, copilașii se pot naște cu un retard în dezvoltarea fizică. Este clar că acești copilași vor avea o imunitate mai scăzută, iar gradul de receptivitate la diferite infecții virale este mai scăzut", a declarat Elena Robu, vicedirectorul AMT Centru.

Medicii atrag atenția că, în cazul a 30% din pacienții cu rujeolă, boala manifestă complicații grave.

„Dacă vorbim de complicațiile în cazul rujeolei, la 30% din pacienți se dezvoltă complicații grave. Din ele, 60% constituie pneumoniile interstițiale, care se tratează foarte greu. În cazul acestor pneumonii, tratamentul este foarte scump, iar consecințele sunt extrem de grave. O altă consecință a rujeolei este laringotraheită. Adică persoanele simt o insuficiență respiratorie, nu le ajunge aer, au febră mare", adaugă medicul Elena Robu.

Medicii avertizează că rujeola sau pojarul, cum i se mai spune în popor, nu este nici pe departe o boală simplă, ci mai degrabă — extrem de contagioasă și periculoasă, iar singura metodă de protecție este vaccinarea.

De menționat este că, de obicei, boala debutează ca o răceală banală, cu febră mare, secreții nazale, ochi înroșiți și erupție cutanată.
Rujeola se răspândește pe calea aerului, prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale. Virusul este mai activ iarna și primăvară și prezintă un risc major pentru copiii mici, care nu sunt vaccinați. Conform datelor statistice, pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.

Amintim că, zilele trecute, în Republica Moldova a fost instituit cod portocaliu de rujeolă, după ce 105 persoane au fost diagnotizate cu această boală.

Precizăm că, în țara noastră, imunizările împotriva rujeolei sunt gratuite și sunt realizate în trei etape. La vârsta de 12 luni, la 6 — 7 ani şi la 15 — 16 ani.

Autor: Silvia Zavadovschi