Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Bancnota de 500 de euro va fi retrasă din circulație - ce trebuie să facă moldovenii

La sfârșitul anului 2018, Banca Centrală Europeană va înceta să mai emită bancnota de 500 de euro, în contextul luptei cu corupția și spălării banilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 aug — Sputnik. Până la sfârșitul anului nu a mai rămas atât de mult timp, astfel că este tocmai potrivit să le amintim locuitorilor Moldovei că emiterea bancnotei de 500 de euro va înceta la sfârșitul lui 2018.

Cauza este lupta cu corupția și spălarea de bani. Bancnotele cu valoarea de 500 de euro au devenit deosebit de atractive pentru amatorii de mită, dar și pentru mafia care își realizează tranzacțiile preponderent în cash.

Avem motive să intrăm în panică? Ce se va întâmpla cu bancnotele de 500 de euro

De altfel, oamenii au avut suficient timp să se pregătească — Banca Centrală Europeană și-a anunțat decizia privind retragerea din circulație a bancnotei de 500 de euro încă acum doi ani.

Pentru a nu provoca panică, Uniunea Europeană a declarat că bancnotele vechi vor fi scoase din uz treptat, pe măsură ce acestea se vor întoarce în bănci din sistemul de comerț, pentru a nu le crea probleme cetățenilor UE.

Însă este evident că problemele vor apărea inevitabil în cazul cetățenilor țărilor care nu fac parte din Uniunea Europeană. Deja în primăvara acestui an, unele instituții bancare din Moldova nu mai acceptă bancnotele de 500 de euro. Și băncile au tot dreptul să facă acest lucru, deoarece euro nu este monedă de plată în Moldova.

Economiștii consideră că nu există motiv de panică, dar le recomandă totuși cetățenilor moldoveni să scape cât mai repede de aceste bancnote. Potrivit estimărilor acestora, chiar dacă băncile nu vor accepta bancnotele de 500 de euro, casele de schimb vor mai efectua operațiuni cu acestea o anumită perioadă.

În cel mai rău caz, cetățenii Moldovei care sunt în posesia unor astfel de bancnote le vor putea cheltui sau schimba pe teritoriul țărilor din UE, unde bancnota de 500 de euro va rămâne un mijloc de plată legal și după 2018.