Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

A fost dat startul sezonului de vânătoare: Ce păsări și animale pot fi vânate

Poliția Republicii Moldova a anunțat că a fost dat startul sezonului de vânătoare, precizând ce specii pot fi vânate și ce reguli trebuie respectate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 aug — Sputnik. Din 18 august și până pe 14 octombrie este deschis sezonul de vânătoare la porumbei și prepelițe, anunță Poliția din Moldova.

Braconieri hi-tech: Vezi cum au fost „prinși” doi bărbați pe Nistru

De menționat că vânătorii vor avea dreptul să prindă într-o singură zi cel mult 20 de prepelițe și până la 15 porumbei.

Totodată, începând cu 22 septembrie și până pe 30 decembrie, se admite vânarea gâștelor, rațelor, lișițelor, găinușelor de baltă și limicolelor.

Mistreții vor putea fi vânați începând cu 29 septembrie și până pe 30 decembrie, iepurii de câmp — de pe 25 noiembrie și până pe 30 decembrie, iar fazanii, de pe 6 octombrie până pe 13 ianuarie 2019.

Deşi nu are atribuţii directe în domeniul securităţii mediului ambiant, Poliția, conform competenţei, întreprinde permanent un şir de măsuri în vederea prevenirii delictelor ce afectează regnul animal şi vegetal, contracarării braconajului, pescuitului ilicit şi tăierii neautorizate a vegetaţiei forestiere.

Astfel, pentru evitarea unor eventuale incidente cu arma, Poliția le recomandă vânătorilor să respecte cerinţele de securitate în procesul aplicării armelor de foc şi regulile de vânătoare:

— arma poate fi purtată numai de către titularul permisului;
— posesorul armei de vânătoare este obligat să asigure integritatea armei
— să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzuie sau portocalie-intens;
— se interzice tragerea cu arma încărcată în localităţi sau în apropierea acestora;
— se interzice categoric folosirea armelor cu defecte tehnice;
— în timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vânătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă;
— în timpul încărcării sau descărcării armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pământ, iar după încărcare, arma trebuie pusă la siguranţă, dacă este prevăzută cu aceasta;
— se interzice folosirea cartuşelor cu termen de valabilitate expirat sau degradate, acestea trebuie transmise inspectorului autorizat pentru nimicire;
— se interzice categoric a împuşca asupra unei ţinte neclare (într-o pădure deasă, pe timp de ceaţă, în amurg, contra soarelui, etc.);
— nu se admite de împuşcat în direcţia unui zgomot, asemenea împuşcături pot cauza cele mai grave accidente.