Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Victor Stepaniuc: Ce salariu trebuie să primească un profesor pentru un trai decent

Potrivit unui proiect aprobat de Executiv, începând cu 1 septembrie, profesorii vor primi salarii mai mari cu 8% . Însă cadrele didactice sunt nemulțumite de această majorare infimă și au lansat o petiție prin intermediul căreia cer de la autorități mărirea cu 50% a salariilor profesorilor și dublarea salariilor la personalul auxiliar.
Sputnik
Victor Stepaniuc: Ce salariu trebuie să primească un profesor

Salariile profesorilor ar trebui majorate esențial, de două sau trei ori. De această părere este fostul vicepremier și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Victor Stepaniuc.

”Cadrele bune, cum erau pe vremuri, vin foarte puține. În acest sens, salariile trebuie dublate sau triplate. Pentru ca un tânăr profesor să lucreze în școală, acesta trebuie să aibă în perspectivă un salariu începând de la șapte mii de lei. Cu salariul de două mii de lei, foarte puțini care se vor angaja în calitate de profesor în instituțiile de învățământ”, a opinat Victor Stepaniuc.

Potrivit lui Stepaniuc, perspectiva viitoare în domeniul educației este foarte tristă, dacă nu vor fi luate măsuri esențiale. În primul rând, profesorii trebuie motivați prin majorarea salariilor și să beneficieze de anumite privilegii.

Mai multe informații la acest subiect aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș