BUCUREŞTI, 17 aug — Sputnik, Doina Crainic. În imagini distribuite pe Internet se vede cum turci care se consideră patrioți ard dolari și își suflă nasul în bancnotele americane pentru a protesta faţă de scăderea prețului monedei naționale, relatează presa turcă.
Pe 15 august, prețul lirei turcești a ajuns la 6,14 echivalând cu un dolar, cifră aproape de două ori mai mare decât cea din august 2017.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ţinut un discurs către turci, în care a spus: „Nu uitați, ei au dolari, iar noi avem poporul nostru, Dumnezeul nostru."
Pe 10 august, președintele american a anunțat o dublare a tarifelor la oțelul și aluminiul turceşti importate în Statele Unite, afirmând că relațiile cu Ankara „nu sunt bune în acest moment". Drept reacţie, Turcia va dubla impozitele la 22 de produse din SUA, pentru 533 milioane de dolari.
Erdogan, care se confruntă cu una dintre cele mai dificile situaţii economice de la preluarea mandatului în 2003, i-a îndemnat pe concetățenii săi să participe la o „luptă naţională" și să schimbe monedele străine pentru a susține moneda turcească.