CHIȘINĂU, 11 aug — Sputnik. Judecătoria Lefortovo din Moscova a decis vineri prelungirea arestului pentru Carina Țurcan, fost membru al conducerii companiei „Inter RAO".
Strict secret
Astfel, instanța a dat curs demersului anchetei și, potrivit judecătoarei Anna Antipova, Carina Țurcan se va afla în arest până la 14 noiembrie. Ședința de judecată a avut loc cu ușile închise.
Potrivit lui Ivan Pavlov, avocatul Carinei, aceasta este învinuită de spionaj în favoarea Republicii Moldova și de transmiterea către această țară, începând cu anul 2004, a datelor cu privire la companiile energetice rusești.
Conform datelor anchetei, publicate în mass-media din Rusia, Moldova și România, în anul 2015 Țurcan a obținut varianta electronică a „proiectului de document al Ministerului Energeticii cu privire la unele aspecte ale acțiunilor companiilor energetice rusești prin filiera colaborării internaționale". Iar la sfârșitul anului 2015, Țurcan, potrivit acuzării, a transmis acest document serviciilor secrete ale Moldovei.
Totodată, subliniază Ivan Pavlov, partea adversă din proces nu a dezvăluit până în prezent unde și în ce circumstanțe a avut loc transmiterea informației. În opinia juristului, specialiștii angajați de FSB au ajuns la concluzia că informațiile din acest document reprezintă un secret de stat. Țurcan nu-și recunoaște vina.
Avocat: nu există dovezi
„Nu există niciun documente care să confirme că Țurcan a desfășurat o activitate de spionaj. Aici nu există nuci o dovadă", a declarat Pavlov.
Potrivit acestuia, de obicei, când se examinează un caz de spionaj, avocaților li se oferă posibilitatea să ia lua cunoștință de documentele secrete ale anchetei. Totodată, apărării nu are voie să facă publice informațiile obținute.
Pavlov susține că clienta sa a depus de trei ori mărturii în care a spus că nu-și recunoaște vina. După ce a intrat pe rolul apărării lui Țurcan, nu s-au mai efectuat nici un fel de măsuri de investigații cu ea. Pavlov a menționat că apărarea va insista să obțină eliberarea învinuitei.
„Vom căuta, de asemenea, să obținem încetarea procesului penal împotriva ei", a adăugat Pavlov.
Citiți articolul integral pe ru.sputnik.md.