CHIȘINĂU, 3 aug — Sputnik. Doi moldoveni au încercat să scoată ilegal din țară peste 480 de mii de lei românești, echivalentul a peste 100 de mii de euro sau două milioane de lei moldovenești.
Azi noaptea, în jurul orei 01:20, vameșii de la punctul vamal Leușeni au găsit ascunși într-un autovehicul peste 480 de mii de lei românești. Banii erau disimulați în tavan și în două scaune auto pentru copii, care se aflau în portbagaj.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a inițiat un dosar penal pentru contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari.
Potrivit legislației în vigoare, la trecerea frontierei, persoanele fizice sunt obligați să declare în scris numerarul şi cecurile în moneda naţională a Republicii Moldova, precum și cele în valută străină, în cazul în care, suma acestora depășește zece mii de euro (sau echivalentul lor) de persoană.
Câinele erou al Serviciului Vamal: Iată ce a făcut acesta — Foto>>>
Evidența circulației transfrontaliere a numerarului reprezintă o măsură necesară pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și a infracțiunilor de contrabandă.