Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sergiu Ciuhrii aniversează 80 de ani: Iată ce spune despre omagiat Constantin Rusnac

Artistul poporului Sergiu Ciuhrii împlinește astăzi, 2 august, frumoasa vârstă de 80 de ani. Maestrul a scris sute de piese, aranjamente pentru orchestre de muzică populară, instrumentiști și interpreți. Sergiu Ciuhrii este un nume notoriu din domeniul muzicii moldovenești.
Sputnik
Sergiu Ciuhrii, aniversează 80 de ani

Invitat în studioul Radio "Sputnik Moldova", secretarul general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Constantin Rusnac, a relatat despre viața și activitatea maestrului Sergiu Ciuhrii și a venit cu un mesaj de recunoștință față de creația acestuia.

"Numele de botez al maestrului Sergiu Ciuhrii este de fapt Ilie. El este o personalitate puternică, deschisă, onestă, atentă, grijulie, cu atitudini creative și care niciodată nu uită de omenie", a menționat secretarul general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO.

Potrivit lui Constantin Rusnac, harul artistic al maestrului Sergiu Ciuhrii este puternic înrădăcinat în tradiția unei vetre folclorice moldovenești. Creația artistului a pătruns în fiecare fibră a sufletului și a devenit emblema muzicii populare din Moldova.

"Sergiu Ciuhrii este un om foarte muncitor care a lucrat pe câmpurile colhozului, fiind și tractorist. Părinții lui  nu știau de faptul că el a venit să studieze la Școala Medie de Muzică "Ștefan Neaga". Ei nu recunoșteau activitatea muzicală ca pe o meserie serioasă și cu perspectivă. Cu toate că a început să studieze arta muzicală mai târziu, totuși a reușit să facă creații impresionante. Cu toate că eu sunt mai tânăr cu zece ani decât maestrul, el a fost studentul meu la Academia de Muzică "Gavriil Musicescu", facultatea "Dirijor de Orchestră", a precizat Constantin Rusnac.

Marele talent al maestrului Sergiu Ciuhrii nu a putut trece neobservat de către violonistul și dirijorul Serghei Lunchevici, care i-a apreciat capacitățile de creație artistică și performanțele deosebite.

"În anul 1970, artistul poporului Sergiu Ciuhrii a devenit dirijorul Orchestrei de muzică populară „Mărţişor", cu care a participat la multe festivaluri internaționale. Mai mult de atât, violonistul și dirijorul, Serghei Lunchevici solicita foarte des ca versurile pentru orchestra Fluieraș să fie scrise de către maestrul Sergiu Ciuhrii", a mai adăugat secretarul general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO, Constantin Rusnac.

Amintim că, în anul 1979, Sergiu Ciuhrii a fost desemnat Lucrător Emerit al Culturii din Republica Moldova, iar în anul 1992 i-a fost conferit titlul onorific Artist al Poporului din Republica Moldova.

În prezent Sergiu Ciuhrii este conferențiar universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova.

Ce mesaj de felicitare a transmis Constantin Rusnac cu ocazia celei de-a 80-a aniversare al maestrului Sergiu Ciuhrii aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș