Sport

Cel mai feroce moldovean a devenit campion la Ultimate Fighting Championship

Ion Cuţelaba l-a făcut knockout în prima rundă pe Gadjimurad Antigulov din Federaţia Rusă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 31 iul- Sputnik. Victorie spectaculoasă pentru Ion Cuţelaba în Ultimate Fighting Championship. Luptătorul moldovean l-a făcut knockout în prima rundă pe Gadjimurad Antigulov din Federaţia Rusă în categoria semi-grea. 

Conaţionalul nostru i-a aplicat adversarului mai multe lovituri puternice, iar arbitrul a fost nevoit să oprească confruntarea. Duelul a avut loc în oraşul canadian Calgary.

A fost prima luptă pentru Cuţelaba după ce i-a expirat suspendarea de 6 luni. Sportivul a fost sancţionat de Agenția Antidoping din Stalele Unite ale Americii în luna noiembrie a anului trecut.
Supranumit "Hulk", Ion Cuţelaba are 24 de ani şi este originar din satul Horodca, raionul Ialoveni. El este primul şi singurul moldovean care luptă în cuşca UFC.