Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Șapte moldoveni au avut de suferit în urma incendiilor din Grecia

MAEIE îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la călătorii în Grecia în zona afectată de incendii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 24 iul – Sputnik. Ambasada Republicii Moldova la Atena monitorizează evoluția situației legate de incendiile produse în Grecia, acordând tot suportul necesar conaționalilor aflați în zona de pericol. Pentru moment nu a fost identificat nici un cetățean al Republicii Moldova, care ar fi avut de suferit în urma incendiilor. 

MAEIE îndeamnă cetățenii Republicii Moldova să se abțină de la călătorii în zona afectată de incendii.

Potrivit ambasadorului Anatol Vangheli, până în prezent nu a fost înregistrată nici o adresare din partea cetățenilor Republicii Moldova pentru asistență medicală. Totodată, șapte moldoveni și-au pierdut actele în incendii. 

Incendii teribile lângă Atena: Peste 20 de morţi şi zeci de răniţi - Video

”Pentru moment, la secția consulară au fost înregistrate 7 solicitări de eliberare a titlurilor de călătorie în schimbul actelor de identitate arse în zona de incendiu. Misiunea diplomatică a luat decizia de a elibera actele provizorii gratis”, a declarat diplomatul. 

Angajații Ambasadei Republicii Moldova în Grecia sunt în contactat permanent cu secția de poliție din regiunea Rafina și Nea Makri. 

”Pentru moment ne-a fost comunicat că nu sunt disponibile detalii privind victimele identificate. Ambasada este în contact permanent cu autoritățile și morga în eventualitatea identificării printre victime/cei afectați a cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat Vangheli. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reaminteşte că cetățenii Republicii Moldova, aflați în Grecia, pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al Ambasadei +30 699 793 9458 sau pe contul Facebook al Misiunii.