Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Noua ambasadă a SUA de la Chișinău – a treia ca mărime în lume?

Noul complex al misiunii diplomatice a SUA în Republica Moldova ar putea fi al treilea după mărime din lume, după cele din Irak și Armenia.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 iul, Octavian Racu. Ambasada SUA de la Chișinău ar putea fi a treia ca mărime din lume după spațiul ocupat, în cazul în care teritoriul fostului Stadion Republican, cu o suprafață de 5 hectare, va intra în posesia Statelor Unite.

Reprezentanța diplomatică americană cu cea mai mare suprafață se află la Bagdad (Irak), pe un teren de 32 de hectare, egal cu teritoriul Vaticanului. Noul sediu a fost deschis pe 1 iulie 2004, în zona verde a fostului palat al lui Saddam Hussein. Costul construcției clădirii se ridică la peste 750 de milioane de dolari.

​Pe locul doi se află ambasada SUA din Erevan (Armenia), care are o suprafață de 8 hectare. Construcția acesteia a fost începută în iunie 2002, fiind definitivată în mai 2005.

​Pe locul trei este ambasada SUA de la Beijing (China), care are o suprafață de 4 hectare. Sediul se află în zona industrială a Aeroportului Tianzhu din Beijing, în districtul Shunyi. Costurile construcției s-au ridicat la peste 434 milioane de dolari.

​Astăzi, guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de lege prin care terenul fostului Stadion Republican, cu o suprafață de cinci hectare, urmează să fie transmis cu titlu oneros SUA, pentru construcția unei noi ambasade. Proiectul urmează să fie aprobat de Parlament.