Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ca pe vremuri: Sute de kilograme de plăcinte au fost mâncate la Cigârleni. Totul - gratuit

Gurmanzii și iubitorii de muzică și voie bună s-au putut delecta cu plăcinte, sarmale, vin, muzică și voie bună.
Sputnik

Plăcinte, sarmale, vin, muzică și voie bună. De toate acestea au avut parte cei care au mers duminică, 15 iulie, în satul Cigârleni, raionul Ialoveni, acolo unde a avut loc Festivalul Bucatelor Tradiționale "La vatra plăcintelor".

Pentru ca poftele oaspeților să fie împlinite, zeci de gospodine nu au dormit tocmai două nopți pentru a reuși să pregătească zecile de plăcinte cu brânză, cartofi, varză, vişine și dovleac. Nici sarmalele nu au lipsit de pe masă, iar cheful şi voia bună au fost asigurate de mai multe colective folclorice.

„A fost foarte multă lume, a fost peste așteptările noastre. Și timpul a ținut cu noi. Am avut oaspeți dragi. A venit multă lume bună și frumoasă. Fiecare instituție a avut misiunea sa. O singură instituție a gătit peste 100 de kilograme de plăcinte. Placintele au fost gratuite. Sperăm că vizitatorii au rămas mulțumiți", spune directoarea Casei de Cultură din localitate, Diana Josu Braniște.

Și redacția Sputnik Moldova a fost răsfățată de gospodinele de la Cigârleni cu plăcinte, sarmale, brânză și vin.

„Am adus și pentru dumneavoastră câteva plăcinte gătite după rețete strămoșești. Nu am dormit două nopți, fiindcă a trebui să facem multe plăcinte. Nu suntem la prima experiență de acest gen, de aceea nici nu simțim oboseala. Ne implicăm la fiecare ediție a Festivalului. Deja este un eveniment de familiei. După Festival continuăm sărbătoarea și acasă", spune Maria Josu, una dintre gospodinele care a participat la Festival.

„Pentru noi este o plăcere. Am învățat de la părinții noștri să gătim și să ne împărțim cu cei apropiați. Eu am reprezentat masa creștinilor, care a fost pregătită în mare parte de bunicuțele din localitate. Să vedeți cu câtă plăcere bunicuțele noastre au venit la eveniment", a adăugat Maria Ungureanu.

Maria Ungureanu ne-a spus și care este rețeta plăcintelor de la Cigârleni.

„Noi facem plăcintele după rețetele moștenite de la mame. Pentru ca plăcintele să fie bune trebuie de pus suflet. Brânza, ouăle, făina și apa nu sunt ingredientele suficiente pentru plăcinta perfectă", adaugă Maria Ungureanu.

Anul acesta, Festivalul Bucatelor Tradiționale "La vatra plăcintelor" de la Cigârleni a fost la cea de-a VII-a ediție.

Autor: Silvia Zavadovschi