CHIȘINĂU, 16 iulie — Sputnik. O fetiță de patru ani a fost lăsată singură într-un apartament de la etajul patru al unui bloc de locuit din Chișinău. Vecinii au auzit cum fetița plângea lângă ușă și au chemat salvatorii.
Apelul la Serviciul 112 a fost efectuat la ora 05:25. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care a stabilit că în apartament se afla doar copilul speriat și fără supravegherea maturilor. Echipajul a reușit, utilizând autoscara de intervenție, să evacueze fetița din apartament prin geamul lăsat deschis.
Copilul nu a avut de suferit și a fost preluat de medicii ajunși la fața locului, iar ulterior aceasta a fost transportată la spitalul Clinic Municipal de Copii Valentin Ignatenco. Toate circumstanțele în care fetița a fost lăsată singură în apartament vor fi stabilite de oamenii legii.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îi îndeamnă pe oamenii care au în grijă copii să nu-i lase nesupravegheați. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de la începutul anului 2018 peste 30 de copii au fost salvați de pompieri și salvatori din diferite situații de risc.