CHIȘINĂU, 15 iul — Sputnik. Este de la sine înțeles că englezii nu au conceput să cedeze în fața aceleeași adversare a doua dată pe parcursul aceluiași turneu, mai ales cu medaliile pe masă. Dar și flamanzii aveau ceva de dovedit.
Și au confirmat această pretenție deja în minutul 4, prin fundașul Thomas Meuenier care a profitat de pasa lui Nacer Chadli.
Multă vreme se părea că totul se reduce la întrebarea când va crește scorul și soarta partidei va fi tranșată definitiv. Dacă nu acum, posibil, în faza următoare…
Insularii, însă, au demonstrat că nu sunt niște concurenți de neglijat, zvâcnirea lor de orgoliu devenea tot ma articulată, iar în minutul 69 doar o minune a făcut ca egalarea să nu se întâmple.
Apoi a venit momentul în care belgienii au prins defensiva adversarilor descoperită, nici Pickford nu a fost în stare să se opună șutului lui Eden Hazard, cum a făcut-o, cu puțin timp înainte, la o nouă apariție în careu a lui Meunier.
Discipolii lui Roberto Martinez a confirmat pronosticul nostru, până și în supoziția că ar putea să înscrie de 2 ori.
Hazard în această întâlnire a fost absolut admirabil, dacă ar fi participat la partajarea medaliilor de cea mai înaltă valoare ar fi avut șansa să ia Balonul de Aur al turneului.
Să vedem cine va sclipi mâine și dacă vom avea un fotbal de calitate comparabilă, cu o doză de oboseală fizică, dar cu multă dărurire — de ambele părți.
Marea Finală
Azi una dintre cele două echipe, Franța și Croația, își va înscrie numele în Marea carte a triumfului în calitate de deținătoare a titlului pus în joc la CM 2018. Să ne așteptăm la un meci de pomină, ale cărui episoade vor fi vii în memorie peste ani? Asta ne dorim. Citiți aici pronosticul Sputnik pentru Marea Finală.