Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

În scurt timp, vesela de unică folosință va fi doar o amintire

Autoritățile declară război veselei de unică folosință din plastic, care pune în pericol mediul ambiant și sănătatea populației.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 iulie — Sputnik. Din 1 ianuarie 2021, utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic ar putea fi interzisă în Moldova. Comisia juridică, numiri și imunități a examinat, miercuri, un proiect de modificare și completare a legislației în acest sens.

Potrivit proiectului, utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor şi beţişoarelor de unică folosinţă din plastic, cu excepţia celor biodegradabile, urmează să fie interzisă începând cu anul 2021.

Persoanele fizice care vor încălca această prevedere vor fi sancționate cu amendă de la 3000 la 4500 de lei. Persoanelor juridice li se va aplica amendă de la 6000 la 12000 de lei sau amendă în mărimea valorii produsului utilizat, dar nu mai puţin de 12000 de lei.

Potrivit autorilor proiectului, "obiectele din plastic nereciclabil constituie o sursă de gunoi pentru comunităţi, în timpul arderii emit gaze toxice, pot sufoca sau întrerupe digestia animalelor care le consumă, iar degradarea plasticului are loc între 100 şi 400 de ani".

Drept alternativă, aceștia propun vesela de unică folosinţă produsă din hârtie, faină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturi din mere sau cele care conţin aditivi biodegradabili.

Anterior, legislația națională a fost completată cu prevederi prin care a fost interzisă, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic.

Potrivit strategiei de mediu pentru anii 2014-2023, protecţia mediului constituie o problemă de o importanţă globală, care trebuie să devină o prioritate naţională, deoarece vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, realizarea intereselor economice, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii.

Proiectul urmează a fi discutat și votat în plenul Legislativului.