Sport

Campionatul mondial: Cântatul cucoșilor a spulberat farmecele drăcești

Ieri Franța, fără a fascina, a devenit prima finalistă a CM 2018.
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 iul — Sputnik. Fotbaliștii din Hexagon au avut lovitura de începere, dar flamanzii au fost primii care au preluat inițiativa și au început să construiască, pe bandă rulantă, faze de poartă — cu participarea lui Eden Hazard, a apărătorilor, mai puțin a lui Romelu Lukaku. În unul dintr episoade Hugo Lloris s-a văzut nevoit să se întrebiunțeze total pentru a îndepărta pericolul.

Parada lui Lloris

Cocoșii galici și-au creat prima ocazie doar mai aproape de pauză, omul cu șutul fiind fundașul dreapta Benjamin Pavard.

Ocazia lui Pavard

Echipele au plecat la vestiare lăsându-ne să ghicim dacă ”Diavolii roșii” au reușit să fie mai prezenți în joc sau oponenții le-au permis s-o facă. Enigma s-a menținut până în minutul 51, în care stoperul (!) Samuel Umtiti a înscris cu capul.

Unicul gol al partidei

Franța părea că a obținut ce și-a dorit, avantaj pe tabelă, un plus de moral și speranța să-i surprindă descoperiți pe adversarii nevoiți să forțeze egalarea. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, tot 1-0 a rămas.

Discipolii lui Didier Deschamps au obținut o victorie pragmatică într-o partidă a cărei încărcătură spectaculară a fost sub așteptări.

Belgia, neînvinsâ în 24 de meciuri, a gustat din cupa înfrângerii la un pas de finala mare a Campionatului mondial.