Accidente

Tragedie în Polonia: Un avion s-a prăbușit chiar în preajma unor locuințe

Familia pilotului militar va beneficia de ajutor din partea statului, a comunicat ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 iul — Sputnik. Avionul militar polonez MiG-29 s-a prăbușit în noaptea de joi spre vineri, în nordul țării, a comunicat Ministerul Apărării al Poloniei.

Potrivit mediilor de informare locale, avionul de vânătoare ținea de Baza 22 a aviației tactice de la Malbork și sa prăbușit la ora 02:00, la o distanță de aproximativ 20 de kilometri de acest oraș, în apropiere de localitatea Sakowko.

Pilotul avea peste 800 de ore de zbor la activ, dintre care 600 pe avioane MiG-29, potrivit unui comunicat al ministerului de resort. Acesta a reușit să se catapulteze, însă nu a supraviețuit catastrofei.

Presa a comunicat că avionul a căzut chiar în preajma unor case, la doar câteva sute de metri de acestea.

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a scris pe Twitter că familia pilotului decedat va beneficia de ajutor din partea statului.

Ministrul a mai precizat că, până la aflarea cauzelor catastrofei aviatice, au fost suspendate toate zborurile cu acest tip de aeronave.