CHIȘINĂU, 3 iulie — Sputnik. Tradițional, vara este sezonul vacanțelor, când mulți locuitori ai Republicii Moldova pleacă peste hotare la odihnă sau în turism, să-și vadă rudele din Rusia. Totodată, mulți preferă să plece cu automobilul, considerându-l ca un mijloc de transport mai confortabil. Însă în Rusia au fost adoptate modificările la legea pe care trebuie să o cunoască și conducătorii auto din Republica Moldova.
Începând cu 3 iulie, în Rusia, au intrat în vigoare modificările la legea cu privire la șofatul în stare de ebrietate. Răspunderea administrativă pentru conducerea sub influența alcoolului este prevăzută în cazul în care testul de alcoolemie indică 0,3 grame alcool la un litru de sânge, informează RIA Novosti.
Anterior, starea de ebrietate a șoferului era determinată doar cu ajutorul testului respirator. Acum există o metodă suplimentară: analiza sângelui. Totodată, noul document nu anulează metoda anterioară de stabilire a consumului de alcool prin analiza aerului expirat: 0,16 miligrame alcool la un litru de aer expirat.
Procedura investigației chimico-toxicologice în timpul examenului medical este prevăzută în ordinul Ministerului Sănătății al Federației Ruse din 18 decembrie 2015.
Conform datelor inspectoratului de stat pentru securitatea circulației rutiere, în anul 2017, în Rusia s-au produs peste 16,2 mii de accidente cu implicarea șoferilor în stare de ebrietate (cu 3,4% mai puțin decât în anul 2016), în care au decedat peste 4,6 mii de persoane. În total, în anul 2017, în Rusia, au fost înregistrate 169,5 mii de accidente rutiere.