CHIȘINĂU, 30 iun — Sputnik. Aflat în închisoare, Vlad Filat se îndeletnicește cu scrisul și cititul, activități pentru care, probabil, a avut mai puțin timp anterior.
Dezvăluirile au fost făcute de fostul său coleg de partid, Vadim Pistrinciuc, în cadrul unei emisiuni la TV8.
Întrebat dacă îl mai vizitează pe Filat în penitenciar, vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a spus că mai merg la el periodic, ultima dată reușind să aibă o întrevedere în luna mai, înainte de ziua sa de naștere.
Opinând că nu este corect să se discute despre starea lui Vlad Filat și cum se simte acesta, Pistrinciuc a spus totuși că fostul politician este în stare bună, se simte puternic, activează, este bine informat.
"Este în stare bună, le transmite salutări colegilor. Evident că este deranjat de situația în care se află, dar este ok. Cel puțin asta ne-a spus. Dumnealui nu se plânge de condiții, se simte bine, citește, scrie", a subliniat vicepreședintele PLDM.
Întrebat de moderatoare dacă Vlad Filat are de gând să se întoarcă în politică, Pistrinciuc a precizat că nu au discutat această chestiune pentru că "nu este locul și timpul".