Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

La un pas de moarte: Cum a fost salvat un copil din mijlocul flăcărilor - Video

La un pas de tragedie - un copil de cinci ani a fost scos de pompieri din mijlocul flăcărilor care au cuprins un apartamentul din Capitală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 iun — Sputnik. Un copil de cinci ani a fost la un pas de a-și pierde viața. Un incendiu a izbucnit aseară Într-un apartament din strada Căușeni din Capitală, în interiorul acestuia aflându-se un copilul lăsat fără supravegherea părinților. Pompierii l-au evacuat prin geamul apartamentului de la etajul trei, folosind autoscara.

Potrivit inspectoratului General pentru Situații de Urgență, minorul a fost preluat de Serviciul Asistență Medicală Urgentă. Potrivit primelor informații, copilul nu a suportat traumatisme și nici intoxicare cu monoxid de carbon, pompierii reușind să-l scoată la timp din flăcări.

Pentru lichidarea incendiului a fost nevoie de intervenția a două autospeciale ale IGSU. Focul a mistuit bunurile materiale din bucătăria apartamentului.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incendiului.