Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ghiorghi Țereteli: Progrese importante în procesul de reglementare transnistreană

Președintele AP, Ghiorghi Țereteli, și Secretarul General AP, Roberto Montella, s-au întâlnit luni, la Chișinău, cu mai mulți oficiali moldoveni, printre care președintele Igor Dodon, vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, și membrii delegației Republicii Moldova la OSCE.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 iun — Sputnik. La încheierea primei sale vizite în Moldova, Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, deputatul georgian Ghiorghi Țereteli, a apreciat înalt recentele realizări în procesul de reglementare transnistreană și a încurajat Chișinăul și Tiraspolul să susțină același ritm și în lunile următoare pentru a crea condițiile necesare în vederea soluționării cuprinzătoare și pașnice a conflictului.

Igor Dodon, despre reglementarea conflictului transnistrean, după negocierile de la Roma

„Într-o perioadă în care securitatea și stabilitatea europeană sunt amenințate, Chișinăul și Tiraspolul reprezintă un exemplu pozitiv pentru restul regiunii OSCE, unde soluționarea conflictelor a fost cel mai adesea caracterizată prin lipsa de progres", a declarat Președintele Țereteli.

El a mai adăugat că „asumarea și conducerea locală a procesului de către Chișinău și Tiraspol în avansarea procesului de reglementare, pe care le-am observat în întâlnirile mele, arată că dialogul și persistența produc rezultate concrete și sunt calea de urmat".

La Tiraspol au avut loc întâlniri cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski și cu președintele legislativului transnistrean Alexandr Șcerba, mai informează OSCE într-un comunicat de presă.

Pentru a vizita malul stâng al Nistrului, delegația Adunării Parlamentare a utilizat podul redeschis în noiembrie anul trecut, care face legătura între Gura Bîcului și Bîcioc, inoperabil în urma conflictului din 1992. La Tiraspol, delegația Adunării Parlamentare a vizitat și oficiul comun de înregistrare a vehiculelor, care va permite, începând cu 1 septembrie 2018, participarea vehiculelor din Transnistria la traficul internațional.

Expert: Cui îi folosește rezoluția ONU cu privire la retragerea trupelor rusești>>>

Alte trei aspecte practice identificate în așa-numitul „pachet din opt puncte" — apostilarea diplomelor universitare transnistrene, accesul la terenurile agricole din raionul Dubăsari și funcționarea școlilor din Transnistria cu predare în grafia latină — au fost convenite la sfârșitul anului 2017 și sunt acum în curs de realizare. Discuțiile tehnice privind pașii de implementare pentru reconectarea rețelelor de telecomunicații dintre cele două maluri continuă.