Video
Urmăriți ultimele evenimente din lume și din țară în materialele video Sputnik

Mesajul impresionant al microbiologul Vania Atudorei, stabilit în Canada, despre Moldova

Moldova rămâne o țară ce cucerește prin valori, cultură, tradiții și oameni, o spune microbiologul Vania Atudorei
Sputnik

Profesorul, microbiologul, dar și managerul unei companii farmaceutice din Canada, Vania Atudorei a răspuns provocării lansate de studioul de radio Sputnik Moldova, a îmbrăcat o ie și a spus cu mândrie de ce iubește Republica Moldova.

"Sunt din Canada, moldovean dintre Carpați și Prut, născut la Botoșani. Vin în fiecare an la Chișinău într-un pelerinaj. Când trec Prutul și văd cultura, viile și dealurile de aici, îmi amintesc de un vers: legat adânc de tot ce îmi are vorba, de acest nestins de cremene și vis, mi-i mai drag oricare sat de la Moldova, decât oricare Londra sau Paris. Și nu dau joc din țara mea domnească, pe niciun joc din lume ce-i mai sfânt, așa cum nu dau doina moldovenească pe nici un cântec pe pământ", spune microbiologul român Vania Atudorei.

Continuăm această campanie de promovare a iei, a portului popular, a dragostei de țară și te invităm să participi la campania lansată de Sputnik Moldova.

Îmbracă o ie și înregistrează un video în care ne spui cu mândrie de ce iubești Moldova. Postează filmulețul pe o rețea de socializare, provoacă-ți și alți prieteni să facă la fel, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Trimite link-ul către pagina noastră de facebook Radio Sputnik Moldova sau Sputnik Moldova.

Noi vom avea grijă ca o lume întreagă să cunoască motivele pentru care îți iubești țara și porți cu mândrie ie. Iar pe 24 iunie, de Ziua Internațională a Iei, Sputnik Moldova va oferi în dar o ie autorului celui mai frumos filmuleț.

Timp de zece zile, de pe 14 până pe 24 iunie, Radio Sputnik Moldova va realiza interviuri în exclusivitate cu meșterii populari din Republica Moldova, cei care știu să confecționeze și să promoveze costumul popular autohton. Fiți cu ochii și urechile pe noi.