Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Donează sânge! Dăruieşte viaţă! 14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Sângele este o sursă importantă, atât pentru tratamentele planificate, cât și pentru intervențiile de urgență. Transfuzia sângelui salvează milioane de vieți în fiecare an, în unele cazuri, constituind unica șansă în prelungirea vieții.
Sputnik
Donează sânge! Dăruieşte viaţă! 14 iunie - Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Vicedirectorul Centrului Național de Transfuzie a Sângelui Silvia Roşca vorbește în cadrul emisiunii Sputnik Matinal care este statistica de participare a moldovenilor în timpul campaniei de colectare a sângelui și cine sunt persoanele care nu pot participa la acest act de binefacere.

"La 14 iunie, când se celebrează Ziua Mondială a donatorului de sânge, sunt invitați  toți doritorii de a dona sânge, în grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt", unde va fi amenajat un punct de colectare a sângelui. Un alt punct de recoltare va fi dislocat în instituția Centrului Național de Transfuzie a sângelui. Mâine se va finaliza această sărbătoare printr-un eveniment cultural, unde oamenii vor avea parte de muzică și voie bună", relatează ea.

Silvia Roșca susține că oamenii sunt foarte receptivi și bine dispuși să doneze sânge. Moldovenii fac acest act de binefacere cu plăcere gândindu-se că neapărat vor salva viața cuiva. Constant numărul donatorilor de la an la an este în creștere. Populația a înțeles cât de important este să doneze sânge, iar dacă de făcut o comparație, în ultimii 5 ani, anual cifra donatorilor de sânge crește cu 5 la sută. Dacă la începutul anului 2000, donatorii voluntari practic nu existau, acum, datorită partenerilor  Centrului Național de Transfuzie a Sângelui și inclusiv mass-mediei, a crescut această tendință peste 87 la sută.

Silvia Roșca menționează că persoanele care pot dona sânge sunt acelea care au vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, care nu au mai puțin de 50 de kg, se consideră sănătoase și dețin un act de identitate. Este contraindicată donarea sângelui în cazul în care donatorul suferă de o patologie cronică constantă sau este purtător de infecții hemo-transmisibile.

"Datorită tehnologiilor inovatoare și metodelor moderne sângele recoltat trece minuțios un examen riguros. Fiecare unitate recoltată este testată și examinată, respectiv, această unitate este inofensivă atât pentru donator, cât și pentru pacientul care primește acest recipient cu component sangvin. Tehnologiile la moment sunt foarte performante și nu permit microbilor sau agenților patogeni să afecteze acest sânge", spune Silvia Roșca.

Mai multe informații aflați în fișierul audio atașat.

Autor: Cristina Baș