BUCUREŞTI, 11 iun — Sputnik, Doina Crainic. Într-un interviu acordat pentru Sputnik Italia, Daniele Scalea, analist la Centrul Machiavelli pentru Studii Politice și Strategice, a spus că Grupul Bilderberg este un fel de club de elită care se întruneşte anual.
A fost fondat în anii 1950, având ca membri reprezentanții ai elitei politice, economice și sociale din America de Nord și Europa. Inițiativa a făcut parte din eforturile partidei atlantiste împotriva Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece. Fondatorul grupului a fost politicianul polonez exilat Jozef Retinger, fondatorul Consiliului Europei și al Mișcării Europene, acționând cu aprobarea Casei Albe și sub patronajul prinţului Bernhard de Olanda.
Grupul Bilderberg este un exemplu perfect de elită transnațională și cosmopolită, care a dictat regulile ei politicienilor și mass-mediei timp de mai mulţi ani, mai spune analistul.
În fiecare an, între 120 şi 150 de persoane din diferite țări merg la întrunirea Grupului Bilderberg. Natura secretă a întâlnirii și măsurile severe de securitate legate de acest eveniment creează o aură de mister în jurul acestui club. Referitor la ce calităţi trebuie să aibă o persoană pentru a fi acceptată în club, Daniele Scalea a spus că tebuie să fie un membru al establishmentului — a elitei economice, politice sau culturale.
„De asemenea, viziunile acesteia trebuie să fie în acord cu poziția acestui establishment. Adică el sau ea trebuie să susţină în mod activ globalismul — scenariul în care întreaga lume trebuie să fie unită printr-un singur sistem economic și ideologic, precum și printr-o structură unificată de administrare și control", a explicat Daniele Scalea.
Potrivit analistei, deciziile clubului nu sunt supuse votului, iar grupul nu publică declarații oficiale. Totuşi, cel puţin în termeni generali, se ştie despre ce se discută în cadrul grupului, dar nu şi cum se discută, a adăugat aceasta. Caracterul secret alimentează imaginea unui „guvern de umbră" global pe care Bilderberg l-a înfiinţat pentru a sluji propriile interese.
Just detained for another 30 plus minutes by Italian undercover police while trying to report on #bilderberg
Daniele Scalea este de părere că puterea establishmentului este imensă, dar că „Grupul Bilderberg este doar o manifestare de proporţii mai mici a puterii acestuia. În plus, establishmentul nu este un monolit, nici chiar la nivelul Alianței euro-atlantice; altfel, nu s-ar observa neînțelegeri frecvente între țări și indivizi".
La întrebarea jurnalistului Sputnik dacă este adevărat ceea ce se zvonește, că membrii clubului consideră că Putin este incontrolabil, analista a răspuns afirmativ.
„Fără îndoială. Viziunea euroatlantică a membrilor Bilderberg îi determină să aprecieze nefavorabil creşterea influenței rusești, ca să nu mai vorbim de politica independentă a lui Vladimir Putin", a afirmat Daniele Scalea.
Referitor la temele abordate la întrunirea care a avut loc la Torino, Scalea a spus că acestea sunt subiecte de actualitate cum ar fi ascensiunea populismului în Europa, comerțul liber, rolul SUA ca superputere mondială, Rusia, rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită sau noul guvern italian, în legătură cu care membrii clubului au unele îngrijorări.
De asemenea, ei au mai discutat despre posibilitatea unei alianțe intraeuropene a țărilor din Grupul de la Visegrad și a altor guverne cu orientări de dreapta. Un alt subiect discutat este Internetul, care poate fi un instrument periculos în mâinile adversarilor establishmentului, și nevoia de a găsi modalități de a-l controla și de a împiedica posibilitatea de a fi folosit de public pentru a crea surse alternative de informare, scrie Sputnik International.
Anul acesta, întrunirea Grupului Bilderberg s-a desfăşurat la Torino, Italia, între 7 şi 10 iunie. În conformitate cu normele stabilite de fondatorul său, miliardarul american David Rockefeller, două treimi dintre membrii grupului sunt reprezentanți din Europa, iar restul, reprezentanţi din America de Nord.