Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Activele oficiale de rezervă, în descreștere: Explicația Băncii Naționale

Potrivit datelor BNM, activele oficiale de rezervă s-au redus în luna mai, comparativ cu luna precedentă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 iun — Sputnik. Banca Națională a Moldovei (BNM) a prezentat informația cu privire la evoluția activelor oficiale de rezervă în luna mai curent.

Astfel, BNM precizează că, la 31 mai, activele oficiale de rezervă au constituit 2,842.71 mil. dolari, în descreștere cu 26.58 mil. dolari în comparație cu 27 aprilie 2018, când acestea au însumat 2,869.29 mil. dolari.

Bancnotele de 500 de euro pe cale de dispariție? Ce faci dacă băncile nu le acceptă

Banca Centrală a explicat că diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de:

• deprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA: 36.67 mil. dolari SUA;
• plățile aferente serviciului datoriei publice externe a Republicii Moldova: 7.42 mil. dolari SUA;
• ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate: 6.52 mil. dolari SUA;
• plățile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova: 5.23 mil. dolari SUA;
• alte ieșiri nete: 0.43 mil. dolari SUA.