Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fotbal pentru prietenie: Cum au fost primiți tinerii ”ambasadori” de președintele țării

Sputnik

Joi, președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu "Ambasadorii Campionatului Mondial de Fotbal", care vor reprezenta țara noastră în cadrul proiectul internaţional pentru copii "Fotbal pentru Prietenie", care se va desfășura în perioada 8-15 iunie, în capitala Federației Ruse.

Valentin Carp și Nicolae Sulă au fost selectați în baza unui concurs riguros la care au participat circa 50 de tineri din toată țara.

În cadrul proiectului internațional, tinerii ambasadori vor avea ocazia să se întâlnească cu personalități din lumea fotbalului, să interacționeze cu copii din 211 țări, să promoveze valorile programului în cercurile lor de prieteni. De asemenea, aceștia vor fi prezenți la meciul de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2018.

Programul internațional "Fotbal pentru Prietenie" este o platformă care prevede atragerea copiilor în fotbal, în special, dezvoltarea și educarea copiilor prin intermediul unor valori importante, cum ar fi prietenia, demnitatea, loialitatea, dreptatea și respectul.

1 / 17
Programul internațional "Fotbal pentru Prietenie" este o platformă care prevede atragerea copiilor în activitățile sportive
2 / 17
Igor Dodon la întâlnirea cu Ambasadorii Campionatului Mondial de Fotbal
3 / 17
Igor Dodon la întâlnirea cu Ambasadorii Campionatului Mondial de Fotbal
4 / 17
Valentin Carp și Nicolae Sulă la întâlnirea cu șeful statului
5 / 17
Valentin Carp și Nicolae Sulă la întâlnirea cu șeful statului
6 / 17
Valentin Carp și Nicolae Sulă la întâlnirea cu șeful statului
7 / 17
Președintele Igor Dodon și tinerii ambasadori la Campionatul Mondial de Fotbal
8 / 17
Fotbal pentru prietenie
9 / 17
Valentin Carp și Nicolae Sulă la întâlnirea cu șeful statului
10 / 17
Fotbal pentru prietenie
11 / 17
Participarea Moldovei în cadrul acestui proiect este o mare reușită
12 / 17
Fotbal pentru prietenie
13 / 17
Valentin Carp și Nicolae Sulă la întâlnirea cu șeful statului
14 / 17
Fotbal pentru prietenie
15 / 17
Fotbal pentru prietenie - un program internațional pentru copii
16 / 17
Fotbal pentru prietenie
17 / 17
Fotbal pentru prietenie