Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Opinie: SUA au deschis cutia Pandorei în Orientul Mijlociu

Din ziua în care SUA au ignorat rezoluția ONU, care condamnă recunoașterea de către Casa Albă a Ierusalimului de Est drept capitală a Israelului, a fost deschisă cutia Pandorei în Orientul Mijlociu.
Sputnik

Din ziua în care SUA au ignorat rezoluția ONU, care condamnă recunoașterea de către Casa Albă a Ierusalimului de Est drept capitală a Israelului, a fost deschisă cutia Pandorei în Orientul Mijlociu. La această concluzie au ajuns invitații emisiunii "ATITUDINI":  Valentin Beniuc, doctor habilitat în științe politice și rectorul Institutului de Relații Internaționale din Moldova, Gholamali Mohammadifard, doctor conferențiar universitar și jurnaliștii Cezar Salagor.

Ierusalimul de Est este considerat pământ sfânt de către evrei și arabi. Transferarea ambasadei SUA în această parte a orașului umilește sentimentele religioase ale palestinienilor.

"Din perspectivă politică, SUA încearcă să supună Eurasia. Ierusalimul este inima continentului euroasiatic. Observăm lobby-ul  puternic pe care îl face Israelul prin intermediul SUA. Din perspectivă religioasă, poporul evreu are nevoie de un loc sfânt pentru a fi aproape de Dumnezeu. Evreii sunt preocupați de milenii să restabilească cel de-al treilea templu în acest loc. Ca urmare, pericolul izbucnirii unui război religios în regiune este puternic", a menționat jurnalistul Cezar Salagor.

SUA declară că recunoașterea Ierusalimului de Est drept capitală a Israelului va garanta pacea între evrei și palestinieni. Evenimentele sângeroase care au precedat deschiderea ambasadei americane în această parte a orașului demonstrează contrariul.

"SUA nu câștigă nimic în urma acestei acțiuni. Este categoric negândită. Asta doar generează conflict. Nu este corect nici din punct de vedere al comportamentului internațional. SUA întreprind mai multe acțiuni care contravin logicii internaționale și bunului simț diplomatic. Este o tragedie care va dura", a explicat Valentin Beniuc.

În viziunea doctorului și conferențiarului universitar Gholamali Mohammadifard, originar din Iran, crearea statului Israel a avut un scop meschin.

"Marile puteri manifestă interese geoeconomice mari față de această regiune. Pierderea acestui teritoriu este o chestiune de onoare pentru marile puteri. Părerea mea este că fondarea statului Israel nu a fost o favoare făcută evreilor", a opinat Gholamali Mohammadifard.

În data de 14 mai 2018, SUA și-au mutat ambasada din orașul Tel Aviv în Ierusalimul de Est. Două zile mai târziu, exemplul SUA a fost urmat de Guatemala și Paraguai. România, Cehia și Austria au anunțat, de asemenea, că își vor transfera ambasadele în Ierusalimul de Est, chiar dacă Uniunea Europeană și ONU au condamnat decizia SUA.

Pentru mai multe detalii despre acest conflict, vizionați înregistrarea video atașată.

Autor: Maria Dimineț