Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Iată ce a făcut în Penitenciarul 13 cea mai feroce grupare criminală din Moldova, Makena

Vai de capul celor care ajung în pușcărie: ei sunt ademeniți de membrii grupării Makena să joace cărți la bani, sunt drogați, după care rămân fără bani, fără casă și fără rinichi. Iată filmul evenimentelor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 mai — Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale a investigat un astfel de caz în Penitenciarul nr.13-Chişinău.

Operațiune specială: Organizația criminală Makena face prăpăd în trei raioane din Moldova

Acolo oamenii legii au stabilit că victima, un deținut care își ispășea pedeapsa cu închisoarea, pe parcursul lunii august 2017, a fost determinat de către alţi deţinuţi din aceeași instituție de detenție, între care și membrii ai grupării criminale Makena, să joace cărţi pe bani.

Și nu doar să joace cărți pe bani, dar a fost obligată și să se drogheze și consume băuturi alcoolice preparate artizanal. După care, bandiții au pretins că victima ar fi pierdut în cărți 30 000 de euro.

Pentru că nu avea de unde să le dea atâția bani, făptuitorii i-au cerut victimei să restituie pretinsa datorie prin înregistrarea unor imobile, deţinute de familia acesteia, pe numele unor persoane interpuse sau chiar să-şi doneze organe, sub ameninţare cu răfuială fizică şi cu moartea atât a denunţătorului, cât şi a membrilor familiei sale.

Ulterior, în cadrul operaţiunii desfăşurate de către procurori şi ofiţerii de poliţie, unul din complicii inculpaţilor, aflat în afara Penitenciarului nr. 13, a fost reţinut în flagrant în timpul primirii primei tranşe din banii estorcaţi, iar în rezultatul percheziţiilor efectuate în penitenciar au fost depistate telefoane mobile, cartele SIM şi alte dispozitive electronice folosite la comiterea infracţiunii.

Oamenii legii au filmat momentul intervenției lor și au făcut filmul public.

Celor 5 inculpați li se incriminează săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 189 alin. (6) din Codul Penal, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 13 la 15 ani.

Toţi făptuitorii au fost anterior condamnaţi pentru comiterea infracţiunilor grave şi deosebit de grave.