CHIȘINĂU, 18 mai — Sputnik. Comisia Europeană a adoptat vineri primul pachet de măsuri pentru a proteja companiile europene din Iran împotriva sancțiunilor SUA, anulându-le legal pe teritoriul UE, se spune în declarația Comisiei.
Astfel, Comisia Europeană a activat vineri "legea de blocare".
Acest mecanism, datând din 1996 și niciodată folosit, adoptat la acel moment pentru a eluda embargoul asupra Cubei, permite companiilor și instanțelor europene să nu se supună regulamentelor privind sancțiunile luate de țările terțe.
"Sancțiunile americane nu vor fi fără efect. Prin urmare, este de datoria noastră, în cadrul Comisiei și în cadrul Uniunii Europene, să facem tot ce putem pentru a ne proteja afacerile europene, în special IMM-urile", a declarat vineri Jean-Claude, președintele Comisiei Europene.
Anunțul executivului UE este în conformitate cu decizia luată de șefii de state și de guverne acum o zi la summitul lor informal din Bulgaria.
Această decizie este un răspuns la restabilirea sancțiunilor SUA legate de retragerea Statelor Unite din acordul din iulie 2015 privind programul nuclear iranian anunțat de Donald Trump.
Pe 8 mai, Președintele SUA și-a anunțat decizia de retrage a Statele Unite din Acordul de la Viena privind programul nuclear iranian. Planul comun de acțiuni (JAPP) este un acord semnat la Viena, la 14 iulie 2015 de următoarele opt părți: țările P5 + 1: cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (SUA, Rusia, China, Franța, Regatul Unit) și Germania, precum și Uniunea Europeană și Republica Islamică Iran.
Noi sancțiuni împotriva Rusiei și declarația lui Erdogan>>>
Liderul de la Casa Albă a anunțat, de asemenea, reintroducerea tuturor sancțiunilor ridicate în urma adoptării acestui acord.