BUCUREŞTI, 15 mai — Sputnik, Doina Crainic. În iulie, guvernul britanic intenționează să găzduiască o întrunire a reprezentanţilor ţărilor candidate la UE din Balcanii de Vest, printre care Serbia și Albania, la care se va discuta despre modul în care aderarea la bloc este esențială pentru dezvoltarea lor, transmite RT.
Aceasta în ciuda faptului că prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, semnează oficial pentru retragerea țării sale din UE.
„Rămânem la părerea că procesul de aderare la UE este important pentru asigurarea securității, stabilității și prosperității în Balcanii de Vest", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pentru Brexit.
„Când țările candidate vor fi îndeplinit integral cerințele de aderare, atunci acele țări și statele membre ale Uniunii Europene vor decide cu privire la aderare", a adăugat acesta.
Liderii altor țări candidate la UE, printre care Muntenegru și Macedonia, precum și reprezentanți ai statelor care și-au exprimat interesul de a adera, precum Bosnia și Herțegovina și Kosovo, vor participa la întrunire.
De asemenea, guvernele țărilor din UE care au un interes în regiune, precum Austria, Croația, Franța, Germania, Italia, Polonia, Slovenia și Bulgaria, vor trimite delegați.
Dar adversarii acestui demers au acuzat Marea Britanie că are „simţul umorului", deoarece propovăduiește valori ale UE în timp ce se angajează să iasă din blocul format din 27 de state membre, atunci când acele ceasului vor ajunge la ora 11, pe 29 martie 2019.
„Cineva de la Ministerul de Externe trebuie să aibă un simț al umorului dezvoltat dacă se pregăteşte organizarea unei conferințe pentru promovarea aderării la UE a țărilor din Balcanii de Vest. Chiar când părem angajaţi pe calea ieşirii din UE, începem să îi sfătuim pe alții să adere. Politica guvernamentală nu ar părea nelalocul ei în teatrul absurdului", a declarat Tom Brake, purtătorul de cuvânt pentru Brexit al Liberal-Democraților și susținător al campaniei „Best for Britain".
Această situaţie dovedeşte „cât de incompetent este" ministrul birtanic de Externe, Boris Johnson, a adăugat Tom Brake.