Gheorghe Avornic afirmă că "doar statul în care se investește în cercetare și educație poate să fie prosper și să prezinte rezulate. Universitatea de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere" este angajată plenar în pregătirea specialiștilor cu un nivel de profesionalism înalt, punând accentul pe o educație personalizată, adaptabilă și generatoare de cunoaștere. Instituția oferă studenților o serie de posibilități de dezvoltare academică în concordanță cu cele mai actuale cerințe ale angajatorilor din țară și de peste hotare".
Rectorul USPEE "Constantin Stere" precizează că studenții au posibilitatea să combine diferite forme de activități și cercetare. Astfel, pe lângă universitate mai activează și alte organizații care le permit să aplice în practică cunoștințele acumulate pe parcursul procesului de învățământ.
Mai multe detalii aflați din interviul de mai sus, realizat în cadrul proiectului "Sputnik.Cunoștințe".
Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova, în colaborare cu organizații și medii de informare din domeniul educației și științei, a lansat recent noul proiect instructiv-informativ multimedia Sputnik.Cunoștințe. În cadrul acestui proiect ne propunem să contribuim în direcția creșterii prestigiului instituțiilor de învățământ din țară, să informăm tinerii despre regulile de admitere, ofertele educaționale, programele de studii și posibilitățile unice pe care le oferă universitățile din Republica Moldova.
Autor: Valeria Fortuna