Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prețul la țigări în Moldova va crește

Ministerul Finanțelor propune modificarea cotelor accizei la țigările fără filtru pentru anii 2019-2020.
Sputnik

CHIȘINĂU, 14 mai – Sputnik. Ministerul Finanțelor propune ca pentru anul 2019 să fie stabilită cota specifică a accizei de 460 de lei pentru 1000 de bucăți și de 6 procente cota ad-valorem, iar pentru anul 2020 să fie stabilită cota specifică de 540 lei pentru 1000 de bucăți  și cota ad-valorem de 9 la sută.

În conformitate cu angajamentele asumate prin semnarea Acordul de Asociere cu UE, Republica Moldova urmează să aplice până în anul 2025 cota accizului nu mai mică de 90 de euro pentru 1000 de ţigarete, indiferent de preţul ponderat de vânzare cu amănuntul.

Fumătorii din Moldova vor plăti mai mult pentru țigări

Potrivit Ministerului Finanțelor, majorarea accizelor la produsele din tutun vine și ca o măsură de combatere a consumului produselor din tutun în contextul în care consumul de tutun s-a constatat a fi cauza unor afecțiuni letale. În aceeași ordine de idei, se accentuează necesitatea modificării cotelor accizelor la țigaretele fără filtru în vederea unificării cotelor cu cea a țigaretelor cu filtru, dat fiind faptul că există o rată înaltă de substituire a acestora ceea ce face ca țigaretele fără filtru să aibă o atractivitatea mai mare.

”Majorarea cotei accizei va avea un impact major asupra stării sănătății sociale, psihologice a persoanelor, cât și un impact pozitiv asupra bugetului public național prin acumularea unor venituri adiționale care vor permite acoperirea cheltuielilor de ordin social și medical inclusiv în vederea combaterii consumului produselor din tutun”, susțin autorii.