"A învins fast-food-ul" și "nazismul feminin" — sunt doar câteva dintre insultele adresate câștigătoarei concursului "Eurovision", Netta Barzilai. Interpreta a fost insultată din cauza kilogramelor în plus, imagine neobișnuită pentru o concurentă "Eurovision" și din cauza versurilor piesei câștigătoare. În melodia interpretată de Netta Barzilai bărbații sunt numiți proști, iar femeile sunt încurajate să se respecte indiferent de formele pe care le au. Criticii consideră că interpreta nu merita nici măcar să ajungă în top zece.
Prestația Nettei a fost apreciată însă de compozitorul și directorul artistic al Filarmonici Naționale "Serghei Lunchevici", Marian Stârcea. El consideră că interpreta a prezentat o piesă bună și originală.
"Piesa ei este foarte interesantă. Este dinamică, extravagantă, diferită. Are multe sunete interesante. De asemenea, a avut un clip video foarte frumos, vizualizat de milioane de ori. Piesa mi-a provocat o impresie bună, interesantă. O asemenea piesă este pe gustul tinerilor. Părerea mea este că Netta a meritat să fie apreciată", a menționat Marian Stârcea.
În opinia compozitorului, cea mai bună piesă la "Eurovision" a fost interpretată de reprezentantul Austriei, Cesár Sampson.
Autor: Maria Dimineț