Cel de-al Doilea Război Mondial l-a prins pe nepregătite pe Ivan Grosu. Avea doar 20 de ani și planuri mari pentru viitor. N-a apucat însă să-și ducă planurile la sfârșit, deoarece a fost trimis pe câmpul de luptă.
„Era anul 1944, eu eram în armată. După câteva luni de antrenament am fost trimis pe câmpul de luptă…”, povestește Ivan Grosu.
Era spion. Și acum își amintește misiunile pe care trebuia să le îndeplinească.
„Mergeam în trei. Unul dintre noi trebuia să cunoașcă limba germana. Eu nu cunoșteam nici rusa, acolo am învățat-o”, adaugă veteranul.
Dorința de a se întoarce acasă l-a ajutat să treacă prin ororile războiului.
„Cel mai mult îmi era frică că nu voi apuca sfârșitul războiului. Visam la mămăliga de acasă…”, spune Ivan Grosu cu ochii plini de lacrimi.
Sfârșitul războiului l-a prins pe patul de spital, după ce a fost grav rănit la umărul drept.
„Când s-a sfârșit războiul mă aflam în spital, la Moscova. Eram rănit grav. Șase luni mi-a luat să mă pun pe picioare. Mi-am revenit, dar am rămas invalid pe viața”, conchide Ivan Grosu.
După război s-a întors acasă, în satul Mereni, raionul Anenii Noi, unde a terminat școala și a lucrat 35 de ani în poliție.
„Tineii din ziua de astăzi trăiesc în pace și libertate. Ei trebuie să se bucure de această pace și să o păstreze cu sfințenie", spune Ivan Grosu la cei 93 de ani ai săi.
Autor: Silvia Zavadovschi