Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Direcţia Naţională Anticorupţie, luată în vizor de Congresul SUA?

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir spune când va demara instituţia americană cercetări în cazul unităţii globale anticorupţie, via România.
Sputnik

BUCUREŞTI, 10 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Luna mai va fi una plină de emoţii pentru angajaţii şi conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Şi aceasta pentru că începând chiar de săptămâna aceasta, Congresul Statelor Unite ale Americii va demara o investigaţie în legătură cu unitatea globală anti corupţie — „Kleptocracy Unit" — care a colaborat, potrivit informaţiilor deţinute de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, şi cu instituţii din România, inclusiv cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

„Eu îmi exprim convingerile şi speranţa că această Comisie de Investigaţie din SUA îşi va îndeplini obiectivele. Îmi exprim încă o dată convingerea că Congresul SUA va reuşi să scoată la suprafaţă lucruri pe care noi nici nu le-am bănuit, nu doar că nu le-am prezentat", a declarat Dragomir, într-un Live pe Facebook.

Șocant: Trump, Soros - ”Illuminati” controlează întreaga lume

Reamintim că Dragomir afirmase că această structură globală a primit informaţii, teme şi ţinte direct de la organizaţiile lui George Soros.

„Rămânem, în continuare, în prima linie a luptei cu statul paralel şi vom continua să solicităm desecretizarea tuturor protocoalelor secrete, în special a Protocolului dintre SRI şi Înalta Curte, care a fost baza multor abuzuri comise, în ultimii ani, împotriva românilor", a explicat fostul ofiţer SRI.

Menţionăm că acesta s-a făcut remarcat prin faptul că nu se abate de la a devoala „caracatiţa" instituţională de la cel mai înalt nivel al statului român.