Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce păţeşti dacă automobilul tău are elemente de identificare false

Există două situaţii când mijloacele de transport care au principalele elemente de identificare falsificate ar putea fi înmatriculate.
Sputnik

CHIŞINĂU, 10 mai — Sputnik. Agenţia Servicii Publice a anunţat că, în primul trimestru al anului 2018, au fost depistate 24 de vehicule cu principalele elemente de identificare falsificate.

Automobilele cu probleme au fost descoperite în procesul identificării obligatorii a mijloacelor de transport supuse reînmatriculării.

Astfel, în șase cazuri numerele de identificare au fost contrafăcute prin ștanțarea semnelor de marcare a caroseriei. Stratul de metal de pe suprafața marcantă a fost înlăturat, iar semnificația inițială a semnelor de marcare a fost înlocuită prin metode artizanale.

„La aceste vehicule a fost schimbat și numărul motorului prin ștanțarea artizanală a semnelor de marcare", informează Agenţia într-un comunicat.

Automobilele vechi vor fi interzise în Republica Moldova

Totodată, 13 mașini au fost contrafăcute prin metoda înlocuirii segmentului de caroserie, pe care este aplicat numărul de identificare. Și în aceste cazuri numărul motorului a fost ștanțat artizanal. În alte cinci cazuri a fost falsificat numărul motorului prin lichidarea stratului de metal de pe suprafața blocului motor și au fost ștanțate artizanal alte semne de marcare.

Informațiile despre neregulile sus menționate au fost transmise instituțiilor de control pentru luarea deciziilor conform legislației în vigoare.

Agenţia precizează că, în conformitate cu prevederile Regulilor de înmatriculare a vehiculelor și remorcilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1047 din 8 noiembrie 1999, este interzisă înmatricularea, transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare și eliberarea unui nou certificat de înmatriculare, ca urmare a modificării unor date înscrise în acesta, pentru vehiculele care au principalele elemente de identificare falsificate, nimicite intenționat sau modificate neautorizat.

Excepție fac două situații: în cazul, confirmat de organele de drept, în care vehiculul a fost furat, găsit cu principalele elemente de identificare falsificate și restituit proprietarului legal și a doua, în caz de recunoaştere de către instanţa de judecată a persoanei în a cărei folosinţă se află un vehicul cu numerele de identificare falsificate ca fiind „cumpărător de bună-credinţă" și prin hotărârea în cauză s-a dispus înmatricularea vehiculului.