CHIŞINĂU, 9 mai — Sputnik. Fără a deschide parantezele, Aura a scris cu câteva zile în urmă pe pagina sa de Facebook că, acum un an, a trecut prin împrejurări grele, astfel că 23 aprilie ar fi pentru ea şi fetele ei cea de a doua zi de naştere.
„Acum un an, Cel de Sus ne-a salvat. Atunci am realizat cât de fragilă este viaţa, că într-o clipă poţi s-o pierzi pe a ta, dar şi mai groaznic, a copiilor tai", a scris interpreta.
Ea nu spune ce s-a întâmplat atunci, însă vorbeşte despre oamenii străini care îţi sar în ajutor la „ceas de cumpănă" şi despre ticăloşia celor „pe care îi credeai dragi".
Nimic nu e în zadar pe lumea asta. Din toate faci nişte concluzii, ţi se deschid ochii la multe lucruri şi ia-i învăţăminte", a conchis Aura.
Interpreta a mai vorbit şi în trecut despre deziluziile sale şi despre faptul că a fost deseori trădată.
La sfârşitul anului trecut Aura a făcut mai multe dezvăluiri în cadrul unui interviu televizat, afirmând că anul 2017 a fost unul foarte greu pentru ea şi că multă lume a "trecut prin sită".
Aura face confidențe: De ce a fost 2017 un an greu pentru ea>>>
"Și am zis că, probabil, trebuiau să se întâmple niște lucruri ca să vezi cu cine ai de-a face", spunea interpreta.
Dar în pofida tuturor neplăcerilor din viaţa ei, Aura rămâne totuși optimistă și „îşi propune să fie fericită".