Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Mesajul lui Dodon pentru Putin: Ne leagă credința ortodoxă și valorile comune

Președintele Igor Dodon i-a transmis un mesaj de felicitare lui Vladimir Putin, cu ocazia preluării oficiale a noului mandat de președinte al Federației Ruse.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 mai — Sputnik. Președintele Republicii Moldova l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia preluării oficiale a unui nou mandat de președinte al Federației Ruse.

Potrivit șefului statului, Vladimir Putin a devenit un simbol al renașterii și reformării Rusiei, care, în mare parte datorită eforturilor sale, a redevenit una dintre marile puteri ale lumii.

”I-am trimis un mesaj de felicitare președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia învestirii sale în funcție. Credința ortodoxă, valorile comune, multe secole de istorie comună și luptă comună împotriva cotropitorilor leagă țările și popoarele noastre. De mai bine de 26 de ani, Federația Rusă a fost principalul partener strategic al Republicii Moldova. Oamenii noștri apreciază prietenia cu Rusia și o prețuiesc”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totodată, președintele și-a exprimat recunoștința pentru încheierea unor acorduri comune care au facilitat viața sutelor de mii de cetățeni moldoveni care locuiesc și muncesc în Federația Rusă, dând asigurări că va depune eforturi susținute nu doar pentru menținerea relațiilor de parteneriat dintre Moldova și Rusia ci și pentru consolidarea acestora.