Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cum vor fi stabilite pensiile în lipsa carnetelor de muncă: Tot ce trebuie să știi

Carnetele de muncă vor fi anulate din 1 ianuarie 2019, iar întreprinzătorii nu vor fi obligaţi să prezente statele de personal către Inspectoratul de Stat al Muncii.
Sputnik

CHIŞINĂU, 29 mart — Sputnik. Ministerul Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale a elaborat proiectul de lege cu privire la termenul de transferare a informației din carnetele de muncă în Registru de stat al evidenței individuale a contribuțiilor. Astfel, din 1 ianuarie 2019 urmează să fie anulată obligativitatea deţinerii carnetului de muncă.

În iunie 2017, deputaţii au operat modificări și la Codul Muncii, fiind excluse toate normele referitoare la carnetul de muncă. Guvernul, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, în termen de 3 luni, urmau să aducă actele sale normative în concordanţă cu legea adoptată.

Pensii și mai mari din 1 octombrie! Ce categorii de pensionari vor beneficia de majorare

Amintim că la votarea în a doua lectură, deputaţii au ţinut cont de propunerea Centrului Național Anticorupție, care şi-a exprimat temerea că, odată cu eliminarea carnetelor de muncă, nu va putea fi asigurată evidența corectă a activității profesionale, din lipsa unui mecanism alternativ de evidență și justificare a activității profesionale. În context, Guvernul urma să elaboreze un alt proiect de lege, prin care să fie introduse mecanismele de implementare, drept urmare a eliminării carnetelor.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii, Muncii si Protecţiei Sociale, „În scopul completării conturilor personale de asigurări sociale cu informația privind stagiul de muncă realizat până la 01 ianuarie 1999, în perioada 01 mai 2018-15 decembrie 2018, Casa Națională de Asigurări Sociale va scana informația din carnetele de muncă prezentate de angajator și va stoca informația în Registrul de stat al evidenței individuale a contribuțiilor".

Pentru perioada începând cu 1 ianuarie 1999, stagiul de cotizare va fi reflectat în conturile personale ale asiguraților, prin prezentarea lunară de către angajator a declarației persoanei asigurate.

Pentru perioada de până la 1 ianuarie 1999 confirmarea stagiului de cotizare se efectuează prin prezentarea carnetelor de muncă în original și copie.

Gata cu pensia înainte de termen. Ce a intrat în vigoare din luna ianuarie

Autorii proiectului menţionează că realizarea scopului propus va permite eliminarea factorului uman în procesul de stabilire a pensiilor de asigurări sociale și va fi orientat spre atingerea unui nivel înalt de deservire a populației, ar elimina tentativele de includere a unor înscrieri false în carnetele de muncă.

Guvernul și-a propus simplificarea procesului de raportare financiară și statistică prin lansarea unei platforme unice de raportare la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Inițiativa urmărea excluderea dublării informației prezentate de agenții economici către instituțiile publice. Odată cu trecerea la platforma unică de raportare a datelor cu privire la plățile salariale și impozitele aferente urma să fie eliminate și carnetele de Muncă și obligația întreprinzătorilor de a prezenta statele de personal la Inspectoratul de Stat al Muncii.

Guvernul a decis cine sunt fericiții care vor ieși anticipat la pensie>>>

Carnetele de muncă se țin pentru toți salariații. În carnetele de muncă se înscriu datele cu privire la salariat, la activitatea lui de muncă și la stimulările pentru succesele realizate în unitate. Nu se înscriu în carnetul de muncă doar sancţiunile disciplinare. Înscrierile cu privire la motivele încetării contractului individual de muncă se efectuează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, indicându-se articolul, alineatul, punctul și litera corespunzătoare din lege.