CHIȘINĂU, 27 apr — Sputnik. Cu ceva timp în urmă, autoritățile Ucrainei au declarat că doresc să părăsească CSI conform „scenariului georgian" — păstrând un șir de preferințe comerciale cu membrii Comunității. Și în Moldova unii politicieni și experți declară, din când în când, că CSI este o formațiune învechită, care frânează procesele de integrare europeană ale țării.
Ce se va întâmpla cu economia Moldovei în cazul în care țara va ieși din componența CSI? Iată ce spune expertul în economie Mihail Poisic.
„De la bun început s-a convenit că CSI este o formă civilizată de divorț. Statul nostru acționează, de regulă, în baza a două acorduri bilaterale. La momentul actual CSI are un rol formal. Astăzi există Uniunea Economică Eurasiatică. Noi ne dorim să avem acolo un statut de observator, iar aceasta este într-adevăr o soluție pentru comercializarea mărfurilor noastre: legume, fructe, carne", a specificat economistul.
Acesta afirmă că, în virtutea unor motive obiective, la ora actuală piața estică este preferabilă pentru Moldova.
„Noi avem, de exemplu, întreprinderea „Topaz". Unde este exportată producția? În Rusia. La fel și „Hidropompa". Mai multe produse autohtone cu o taxă pe valoare adăugată înaltă sunt exportate pe piața de Est. Cu părere de rău, pe piața occidentală ajunge doar o jumătate din exporturile noastre, acestea fiind produse din materii prime furnizate de client", a menționat Poisic.