Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Se schimbă regulile de acordare a creditelor pentru moldoveni

Parlamentul de la Chișinău discută un proiect de lege prin care se propune înăsprirea regulilor de acordare a creditelor de către organizațiile nebancare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. Protecţia beneficiarilor de împrumuturi, acordate de organizaţiile din sectorul nebancar, ar putea fi îmbunătățită. Inițiativa de completare și modificare a unor acte legislative în acest sens aparține președintelui Parlamentului, Andrian Candu.

Proiectul propune modificări la Legea privind contractele de credit pentru consumatori, care au drept scop evidenţierea în contractele de credit încheiate a clauzelor ce ţin de dobânda anuală efectivă şi valoarea totală care trebuie plătită de către consumator. Autorul inițiativei consideră că scoaterea în evidenţă a acestor clauze contractuale va avea ca efect analiza mai minuțioasă de către consumator şi, respectiv, stabilirea cu exactitate a costurilor totale, care vor fi suportate în urma contractării creditului.

Parlamentul dă undă verde pentru creditarea Republicii Moldova în 2018

Prin modificările propuse se instituie și dreptul organului de control de a efectua controale inopinate a aspectelor ce ţin de încălcarea prevederilor Legii privind contractele de credit pentru consumatori în domeniul de creditare nebancară.

Concomitent, se propune înăsprirea sancţiunilor prin majorarea amenzilor aplicate în cazul încălcării cerinţelor legislaţiei privind contractele de credit pentru consumatori. Amenda maximă ar putea ajunge până la 25 mii de lei.

Proiectul a fost examinat de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, Comisia mediu și dezvoltare regională, Comisia drepturile omului și relații interetnice și Comisia administrație publică. Acesta urmează a fi dezbătut și votat de plenul Parlamentului.