Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Zece lucruri pe care să nu le postați pe Facebook pentru a nu fi victima infractorilor

Scandalul recent legat de Cambridge Analytica i-a determinat pe mulți oameni să-şi pună întrebări cu privire la rolul Facebook în viața lor privată, iar unii s-au grăbit să-şi şteargă contul.
Sputnik

BUCUREŞTI, 22 apr — Sputnik, Doina Crainic. Dacă doriți totuşi să vă menţineţi contul, dar, în același timp, să vă păstraţi confidențialitatea, ar trebui să ştergeţi urgent aceste 10 informaţii despre Dvs, potrivit Sputnik France, cu referire la The Independent:

Data de naştere

Ziua de naștere este o parte dintr-un mare puzzle, care include și informații cum sunt numele și adresa dvs., cu care persoanele rău-intenționate pot accesa mai ușor contul dvs. bancar și datele dvs. personale.

Numarul de telefon

În cel mai bun caz, puteți fi contactat(ă) de un admirator (admiratoare). În cel mai rău caz, vă puteţi „alege" cu cineva care vă urmăreşte şi vă sună constant.

Majoritatea „prietenilor"

Robin Dunbar, profesor de psihologie la Universitatea Oxford, estimează că oamenii pot menține aproximativ 150 de relații de prietenie simultan.

Astfel, ar fi mai bine să scăpăm de „balastul" de contacte în favoarea interacțiunilor sociale mai profunde și mai fructuoase.

Imagini cu copiii/tinerii membri ai familiei

Victoria Nash, director interimar al Oxford Internet Institute, a pus o întrebare foarte bună privind acest subiect, întrebare despre acordul celor implicați: „Ce fel de informații personale ar dori copiii noștri să le vadă publicate online la o anumită dată, mai târziu?"

Generațiile anterioare nu s-au confruntat cu astfel de probleme, dar, odată cu apariția Internetului și a rețelelor de socializare, se dă o importanță mare acestei probleme.

Serviciile de localizare

În 2015, TechCrunch a dezvăluit că peste 500 de milioane de utilizatori au accesat Facebook, deoarece telefonul lor le oferea posibilitatea de a-şi transmite online poziția geografică în care se aflau, chiar dacă altcineva ar putea trage foloase după cum vrea din acest lucru.

Feriți-vă de şeful dvs.

Directorul companiei unde lucraţi vă poate accesa pagina de Facebook, având acces la statutul dvs. actualizat, inclusiv la postările în care vă plângeți de angajatorul dvs. „tiranic". Astfel, trebuie să fiţi foarte atent în privința aceasta.

Când și unde vă veți petrece vacanța

Potrivit site-ului de informaţii financiare This is Money, călătorii care sunt jefuiţi în timp ce se află în vacanță nu pot beneficia de asigurare dacă au postat de reţelele de socializare despre planurile lor de vacanță.

Statutul relațiilor dvs.

Dacă doriți să sărbătoriți începutul unei noi relații, nu o faceți pe Facebook. În caz de despărțire, cu siguranță veți regreta această decizie luată pripit.

Detalii despre cardul dvs. de credit

Nu le publicați niciodată!

Biletele de imbarcare

A posta o fotografie cu biletul de îmbarcare pentru a vă lăuda cu vacanţa în care aţi fost este o idee proastă. Codul de bare de pe biletul dvs. de îmbarcare este unic și poate fi folosit pentru a fi găsite informațiile pe care le-ați furnizat companiei aeriene.