Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vrei să mergi la Odesa? Iată ce riști atunci când treci pe străzile acestui oraș

Plimbatul pe una din străzile orașului Odesa comportă un pericol de moarte: dacă ai făcut un pas greșit, riști să rămâi fără viață-n tine.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 apr — Sputnik, Sergiu Praporșcic. Municipiul Odesa din Ucraina are o faimă tristă: deja de decenii, dacă nu mai bine de un secol, orașul este considerat un viespar de hoți, bandiți și șmecheri. Este greu de spus dacă este sau nu este așa. S-ar putea să fie doar o poveste, s-ar putea ca în Odesa să nu fie mai mulți infractori decât în Chișinău.

Dar oricum Odesa este un oraș periculos pentru că riști să mori doar mergând pe stradă, dacă, Doamne ferește, ai făcut un pas greșit.

Iată despre ce este vorba. Jurnalistul Volodimir Timofiiciuk scrie pe pagina sa de facebook că dacă te plimbi pe strada Marinesco din Odesa riști să te prăbușești într-o prăpastie de peste 10 metri. Cândva acolo a fost o clădire, care a fost demolată. Ca lumea să nu cadă în această capcană, a fost instalat un gard metalic.

Potrivit unor imagini foto, în 2011 gardul era la locul lui, după care hoții l-au furat, iar autoritățile nu s-au mai trudit să instaleze altul.

Este interesant să remarcăm că strada pe care se afla această capcană mortală poartă numele conaționalului nostru Aleksandr Marinesko. Acesta a fost și el o personalitate controversată sau, mai bine zis, apreciată în mod diferit: unii spun că a fost un mare erou, iar alții că ar fi fost un criminal.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Aleksandr Marinesko a fost căpitanul unui submarin sovietic de model S-13.

Potrivit ro.wikipedia.org, în 1942 el a fost decorat cu Ordinul Lenin pentru contribuția la căutarea mașinii de cifrare a mesajelor „Enigma". În 1944 a atacat cu tunul din dotarea submarinului vasul german „Siegfried", căruia i-a provocat avarii majore ce au dus la scufundarea acestuia. A fost decorat cu Ordinul Steagul Roșu.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a participat, în calitate de comandant de submarin, la numeroase lupte navale. Dar a intrat în istorie prin atacul nocturn din 30 ianuarie 1945, când a torpilat și scufundat nava germană Wilhelm Gustloff.

Atacul secolului

Află când și cui i-a citit Mateevici pentru prima dată poezia Limba Noastră

În data de 30 ianuarie 1945, submarinul sovietic S-13, comandat de Aleksandr Marinesko, a atacat și scufundat prin torpilare liderul gigant al flotei germane Wilhelm Gustloff.

Atacul asupra navei Wilhelm Gustloff a fost numit în periodicele timpului atacul secolului, iar lui Marinesko i s-a dat supranumele Submarinistul nr. 1.

În timpul aceleiași misiuni de luptă, submarinul S-13 a mai scufundat, la 9 februarie 1945, și vasul de transport naval General Steuben, cu 3.600 de ofițeri și soldați la bord.

Ca rezultat al misiunii de luptă din 30 ianuarie — 9 februarie 1945 Marinesko a fost propus pentru conferirea titlului de erou al URSS, însă din motive rămase necunoscute titlul nu i s-a conferit, ulterior fiind decorat cu ordinul Drapelul Roșu.

Anume această faptă a sa este privită astăzi în mod diferit de istorici.