Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum poate fi redus numărul accidentelor rutiere

Peste 270 de persoane și-au pierdut viața, anul trecut, în accidente rutiere. Totodată, alte aproape 3000 au rămas schilodite pe viața în urma tragediilor în care au fost implicate, arată datele Inspectoratului Național de Patrulare.
Sputnik

Reprezentanții INP afirmă că șoferii din Republica Moldova nu au cultura șofatului. Regulile de circulație nu sunt respectate, iar de respect reciproc între conducătorii auto nici vorbă.

„Șoferii din țara noastră nu respectă regulile de circulație, nu se respectă între ei. Nu știu de ce fiecare conducător auto consideră că doar el se grăbește la serviciu sau unde merge. Avem o lipsă totală de cultură a șofatului", spune șeful serviciului „InfoTrafic" al INP, Pavel Apostol.

De Paștele Blajinilor, moldovenii au sărbătorit crâncen: 2200 de abateri de la RCR

Și dacă șoferii încalcă regulile de circulația, pietonii din țara noastră uită că trebuie să se asigure înainte de a traversa strada, susţin experții.

„La noi, de multe ori pietonii creează situații accidentare, nu sunt atenți atunci când traversează strada, nu poartă haină cu elemente reflectorizante. În Moldova nici nu se vând elementele reflectorizante", declară managerul de proiecte din cadrul „Automobil Club din Moldova", Virginia Mandalac.

Ce întreprind reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare pentru a micșora numărul accidentelor rutiere, dar și ce soluții au autoritățile în acest sens, aflăm de la șeful serviciului „InfoTrafic" al INP, Pavel Apostol, și managerul de proiecte din cadrul „Automobil Club din Moldova", Virginia Mandalac.