CHIȘINĂU, 18 apr — Sputnik. Un șef de secție de la spitalul raional Criuleni a fost reținut de ofițerii și procurorii Anticorupție pentru corupere pasivă. Bărbatul a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce mai mulți pacienți s-au plâns că medicul și-ar însuși banii pentru serviciile medicale prestate, decontate de la fondul asigurărilor de sănătate.
Pe parcursul documentării cazului, oamenii legii au stabilit că medicul ar fi pretins și primit bani ce nu i se cuvin pentru a acorda sau grăbi acordarea serviciilor medicale pacienților neasigurați. În alte cazuri, acestea pretindea bani chiar dacă pacineții dispuneau de poliță de asigurare.
Potrivit declarațiilor pacienților, banii erau încasați personal sau prin intermediari, iar mijloacele bănești nu erau contabilizate. În vederea acumulării materialului probator, ofițerii și procurorii Anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al bănuitului din Criuleni.
Medicul a fost reținut. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.