Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Toţi şoferii trebuie să ştie: Vor susține un nou examen pentru permisul de conducere

Șoferii prinși băuți la volan vor rămâne fără permisele de conducere. Aceștia se vor putea așeza din nou la volan, luând totul de la zero, adică vor merge din nou la examenele de șofat.
Sputnik
Toţi şoferii trebuie să ştie: Vei susține un nou examen pentru permisul de conducere

Guvernul propune spre dezbateri publice un proiect de lege care vine să modifice regulile de documentare a conducătorilor auto prinși băuți la volan. Legea privind siguranţa traficului rutier va fi completată cu un articol nou ”Redobândirea dreptului/permisului de conducere” și va  prevedea în ce condiții autoritatea competentă va anula permisul de conducere.

”În cazul în care persoana va deține mai multe categorii în permisul de conducere a vehiculelor și va cădea sub incidența legii respective, va fi obligată să susțină separat examene pentru fiecare categorie” a declarat pentru studioul radio Sputnik- Moldova specialistul superior al Direcției management operațional la Inspectoratul Național de Patrulare, Viorel Bulimaga. 

În luna martie a anului 2010, Republica Moldova a semnat Rezoluţia ONU privind declararea anilor 2011-2020,,Decada acţiunilor în domeniul siguranţei rutiere”. Prin semnarea acestui document, țara noastră şi-a asumat responsabilităţile ce decurg din aceasta, printre care şi obiectivul de a reduce cu 50 la sută numărul deceselor ca urmare a accidentelor rutiere.