Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce se va întâmpla cu leul până la alegerile parlamentare

Ce crede economista Galina Șelari despre evoluția leului moldovenesc în raport cu dolarul american și moneda europeană.
Sputnik

CHIȘINĂU. 13 apr — Sputnik. Statele Unite ale Americii au introdus noi sancțiuni împotriva Rusiei, fapt ce a provocat prăbușirea cotațiilor hârtiilor de valoare ale mai multor companii și bănci din Rusia, precum și căderea bruscă a rublei rusești față de dolar și euro. Însă miercuri seara, pe 11 aprilie, dolarul și euro și-au pierdut pozițiile câștigate în cursul zilei, fiind în minus față de rublă.

Cât va costa leul moldovenesc în 2018, în raport cu euro şi dolarul

Cum se va reflecta situația respectivă asupra Republicii Moldova? La această întrebare a răspuns pentru Sputnik Moldova economista Galina Șelari.

„Nu văd motive pur economice pentru consolidarea leului. O sumă importantă de lei este păstrată în Banca Națională sub formă de rezerve obligatorii ale băncilor comerciale. Nu-mi amintesc ca la noi să fi fost cândva o rată a dobânzii atât de înaltă — 40%. Aceștia sunt bani retrași în mod artificial din economie.

Dacă această rată a dobânzii va fi redusă, economia noastră se va completa cu o sumă destul de substanțială", a menționat Șelari.

Interlocutoarea a vorbit despre evoluția cursului leului moldovenesc.

„Nu toate depind de situația din Moldova. Este greu să prezici, însă majoritatea experților afirmă că, până la alegerile parlamentare, în țară se va menține aceeași situație ca și în prezent. Cel mai probabil cursul va rămâne la nivelul 16 — 17 lei pentru un dolar și 20 — 21 lei pentru un euro", a concluzionat expertul.