Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vinerea Mare - Denia Prohodului Domnului: Ce trebuie să știi

În seara din Vinerea Mare, în toate bisericile din țară se săvârșește slujba Prohodului Domnului sau Denia Prohodului Domnului
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 apr — Sputnik. În această zi, se pomenesc sfintele și mântuitoarele, și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numește Patimile Domnului: sfinte — pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; mântuitoare — pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșătoare — pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa. În această zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15).

Calendar Ortodox 2018: Cele mai importante sărbători din luna aprilie

Vineri se fac doar ceasurile împărătești care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viată și credință tâlharului. Seara săvârșim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa.

Prohodul Domnului

Textul acestei cântări este alcătuit din trei părți, prima parte având 73 de strofe, a doua parte 60 și a treia 43 de strofe. Prima strofa a fiecărei stări este reluată și la sfârșitul ei. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri și la fiecare oprire este rostită o rugăciune. Ulterior, toți credincioșii prezenți trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în biserică.

Cu moarte, pre moarte călcând

Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de buna voie pe Cruce. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge.

Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, Hristos întoarce rostul morții și în loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei. Hristos a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.