Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Tot mai mulți copii aleg să trăiască în stradă. Unde se greșește în lupta cu vagabondajul

Peste 640 de copii au fugit de acasă sau din centrele de plasament, anul trecut. Majoritatea dintre ei vin din raioanele țării și aleg viața de vagabond în Capitală. Chiar dacă în urma raziilor efectuate de oamenii legii aceștia sunt identificați și duși acasă, de cele mai multe ori, ei revin la viața de hoinar.
Sputnik
Tot mai mulți copii aleg să trăiască în stradă. Unde se greșește în lupta cu vagabondajul

Reprezentanții poliției au o explicație pentru situația creată.

„Acești copii revin în stradă, deoarece nu sunt înțeleși. Noi trebuie să găsim în noi veriga slabă și să reducem acest handicap. Anul trecut am avut peste 640 de copii care au abandonat locuința. Noi monitorizăm parcursul acestui copil și când vedem că fișele trimise de noi rămân pe rafturile autorităților tutelare unde se prăfuiește, înțelegem unde este problema. Asta se întâmplă din cauza că unii angajați ai autorităților tutelare nu sunt profesioniști", a declarat Dorel Nistor, șeful secției siguranța copiilor din cadrul Direcției generale Securitate Publică, IGP, în cadrul unui interviu pentru studioul radio Sputnik Moldova.

Și asta se întâmplă chiar dacă legislația prevede sancțiuni pentru responsabilii care nu anunță autoritățile despre copiii aflați în situații de risc.

„În 2017, Codul Contravențional a fost completat cu un nou articol, care prevede sancțiuni pentru responsabilii care nu anunță autoritățile despre copiii aflați în situații de risc. Vorbim despre angajați din domeniul educației, sănătății, protecției sociale, poliției, dar și despre persoane fizice. Dar aici avem nevoie de suportul comunității pentru a identifica acești copii. Indiferența comunității creează premise pentru ca acești copii să ajungă iarăși în stradă”, adaugă Dorel Nistor.

Doar atunci când angajații instituțiilor din Moldova își vor îndeplini conștiincios atribuțiile de serviciu, vagabondajul în rândul minorilor va fi eradicat, spun oamenii legii. Cert este că legile și regulamentele elaborate de autoritățile din Moldova nu funcționează, iar drept rezultat — protecția copilului aproape că nu există.

Autor: Silvia Zavadovschi