Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cu ce misiuni a plecat la Moscova Andrei Neguța, ambasadorul Moldovei în Rusia

După o perioadă de câteva luni, ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a revenit la Moscova: ce pași urmează să întreprindă diplomatul?
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 mart — Sputnik. Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a comunicat pentru Sputnik cu ce misiuni pleacă la Moscova.

Andrei Neguța, vechiul-noul ambasador la Moscova

La mijlocul lunii decembrie 2017, prin decizia Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă a fost chemat la Chișinău, pentru un termen nedeterminat, în vederea consultărilor în legătură cu situația politicienilor moldoveni.

După întrevederea cu viceministrul de Externe al Federației Ruse Grigori Karasin, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, a anunțat că Andrei Neguța se va întoarce la Moscova. Vineri, 23 martie, diplomatul a ajuns în Rusia și și-a reluat funcția de ambasador. Între timp, presa se întreabă cu ce misiuni a plecat ambasadorul moldovean la Moscova.

„Da, sunt la Moscova, la Ambasadă, cu singura misiune generală de a contribui la consolidarea relațiilor dintre țările noastre", a declarat ambasadorul Neguța pentru Sputnik.

Andrei Neguța a fost desemnat în funcția de ambasador al Moldovei în Rusia în primăvara anului 2017. Anterior, diplomatul a deținut funcțiile de președinte al Comisiei pentru Politică Externă din Parlamentul de la Chișinău, de conducător al delegației la APCE și copreședinte al Comisiei parlamentare pentru Colaborate cu Adunarea Federală a Federației Ruse. În diferite perioade, a exercitat funcții de ambasador al Republicii Moldova în Franța și prin cumul în Spania și Portugalia, reprezentant permanent al țării în Consiliul Europei, ambasador extraordinar și plenipotențiar în Rusia în anii 2008 — 20012. Candidatura sa la funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă a fost propusă de către președintele țării, Igor Dodon, în primăvara anului 2017.